Programari consultatii si informatii la: 0232.26.80.26 sau 0724.221.231 Adresa: Cabinet CARDIO - MEDICA Iasi Bd. Independentei Nr. 18, Bloc Y1, Ap. 4
stimulator

DISPOZITIVELE CARDIACE IMPLANTABILE – STIMULATORUL CARDIAC, DEFIBRILATORUL, RESINCRONIZAREA

Activitatea inimii noastre este coordonată de un centru de comandă situat în atriul drept şi numit nodul sinusal. El eliberează cu regularitate impulsuri electrice (comenzi de contracţie) care se transmit mai departe, printr-o staţie intermediară, nodul atrioventricular, la fibrele musculare din ventricule. Aşa apare bătaia cardiacă. O inimă normală funcţionează cu 50 – 70 bătăi pe minut în repaus. Prin bradicardie se înţelege o scădere sub 60 bătăi/minut a ritmului cardiac. Bradicardia poate fi cauzată de deprimarea automatismului sinusal, de blocarea impulsului sinusal în joncţiunea sinoatrială, sau de întreruperea intermitentă ori permanentă a propagării impulsului sinusal prin nodul atrioventricular şi fasciculul Hiss.

Uneori, însă, în urma unei suferinţe a inimii (infarct miocardic, cardiomiopatie dilatativă, insuficienţă cardiacă), pot apărea o serie de aritmii cardiace severe, ritmuri accelerate (170 – 200 bătăi/minut) sau tulburări de conducere, blocuri (20 – 30/minut). Un astfel de ritm accelerat este tahicardia ventriculară care se însoţeşte de ameţeală, slăbiciune, respiraţie dificilă şi chiar leşin (sincopă). Dacă nu se opreşte imediat (pacientul îşi pierde cunoştinţa deoarece creierul nu mai este irigat corespunzător) şi numărul bătăilor se accelerează şi mai mult (peste 210/minut), devin neregulate, poate apare fibrilaţia ventriculară, care de obicei duce la oprirea definitivă inimii, dacă bolnavul nu este reanimat urgent cu ajutorul unui defibrilator cardiac.

Mijloacele terapeutice utilizate în bradiaritmii sunt medicaţia, mai puţin şi temporar eficientă, şi cardiostimularea electrică permanentă (pacemaker – stimulatorul cardiac). Creşterea artificială a frecvenţei cardiace produsă de aceşti agenţi terapeutici şi în mod particular de către cardiostimularea electrică este capabilă să îmbunătăţească debitul cardiac şi perfuzia diverselor teritorii vasculare, suprimă mecanismele aritmogene bradicardie-dependente şi înlătură pericolul sincopei, sau al morţii subite. Bradiaritmiile care beneficiază de tratamentul prin cardiostimulare electrică sunt blocurile atrioventriculare de grad înalt, sindromul de nod sinusal bolnav, fibrilaţia atrială cu ritm lent, sincopa sinocarotidiană şi forma cardioinhibitorie a sincopei neurocardiogenice.

Pentru mai multe informații despre VIAȚA CU UN  STIMULATOR CARDIAC puteți descărca alăturat  Broșura pentru pacienți, pusă la dispoziție de  unul dintre marii producători de dispozitive cardiace  implantabile.

Pentru mai multe informații despre VIAȚA CU UN
STIMULATOR CARDIAC puteți descărca alăturat
Broșura pentru pacienți, pusă la dispoziție de
unul dintre marii producători de dispozitive cardiace
implantabile.

Astfel au apărut o serie de tehnologii de ultimă oră, dispozitive implantabile la nivelul inimii, care îndeplinesc o activitate de protecţie împotriva bradi sau tahiaritmiilor. Defibrilatoarele implantabile opresc la timp aritmiile ventriculare rapide şi restabilesc ritmul cardiac normal, prin mici şocuri electrice, salvând în ultimii ani vieţile a sute de mii de oameni, în lume. De asemenea, în cazul unui ritm cardiac prea lent aceste dispozitive pot funcţiona şi ca un simplu stimulator cardiac, asigurând o protecţie optimă a pacientului în orice situaţie.

Ele sunt nişte sisteme foarte complexe, adevărate computere care verifică şi iau decizii în permanenţă dacă frecvenţa cardiacă este prea lentă sau prea rapidă, dacă inima bate regulat sau neregulat, iar atunci când constată abateri le memorează sub forma unor electrocardiograme pe care medicul le poate vedea ulterior, cu ajutorul programatorului la următorul control periodic al aparatului. Energia de funcţionare a aparatului provine de la o baterie pe care o înglobează şi care poate rezista între 5 şi 10 ani.

Aceste dispozitive complexe, dar totuşi de dimensiunea doar a unei cutii de chibrituri, se implantează, asemănător unui stimulator cardiac obişnuit, sub piele, fie în ţesutul celular subcutanat (grăsime), fie sub muşchiul mare pectoral, şi se conectează la cavităţile inimii prin intermediul a una, două sau chiar trei sonde (în cazul sistemelor combinate cu resincronizare cardiacă ce ajută inima să se contracte eficient la pacienţii cu insuficienţă cardiacă severă) introduse pe vena subclaviculară şi poziţionate în funcţie de anumite criterii. Anestezia locală este suficientă pentru această intervenţie. La sfârşit funcţionarea aparatul este verificată şi adaptată prin programare în funcţie de caracteristicile fiecărui pacient. După 3 zile de la implant aceştia pot părăsi spitalul, urmând a reveni la controalele de rutină la 1, 3, 6 luni şi apoi bianual. Reintegrarea în mediul de acasă şi reluarea activităţii la locul de muncă este foarte facilă.

Asemănător stimulatoarelor cardiace, şi aceste sisteme complexe necesită periodic o analiză amănunţită a modului în care au funcţionat de la ultimul control, a aritmiilor detectate şi tratate, a stării bateriei, urmată de o programare adecvată a numeroşi parametri de lucru. Aceste controale se efectuează prin intermediul unor computere (programatoare speciale) operate de medici cu o pregătire specială în acest domeniu. Rolul principal al acestor controale este identificarea şi rezolvarea unor eventuale probleme în funcţionare precum şi activarea algoritmilor ce oferă beneficii pacientului, atât în termeni de calitate a vieţii cât şi de prelungire a duratei de exploatare a bateriei, având în vedere costurile extrem de ridicate ale unui astfel de dispozitiv.